Prezentare

Vecinii și distanța față de localitățile importante
Vecinii și distanța față de localitățile importante

 

  Suprafața pe care se extinde comuna Lupșa măsoara 12,140  ha, fiind socotită ca una din cele mai extinse  comune din cuprinsul Văii-Arieșului.

  În nord-est, comuna Lupșa se întinde peste culmile  masivului Muntele Mare, mărginindu-se cu comuna Poșaga, în timp ce spre est, limita se află la circa 3 km, unde se mărginește cu satul Muncel, localitate aparținătoare comunei Baia de Arieș. Spre sud-est comuna Lupșa se învecinează cu comuna Mogoș.  Spre sud,  se mărginește cu satele Jurcuiești și Bucium Muntari, aparținând comunei Bucium.  În partea de sud-vest, comuna Lupșa se învecinează cu  localitatea Roșia Montană, cel mai vechi centru al exploatărilor aurifere din Europa. La vest de o parte și de alta a Arieșului, se învecinează cu comuna Bistra.     

(harta DN 75)                                               

              (prof Laurențiu Roșca,  Cadrul natural, demografic și economic, în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol l, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp-125-126)           

  Distanța față de localitățile importante

  Comuna Lupșa face parte din județul Alba, fiind situată pe drmul național nr 75, astfel:

  • la 70 de km vest de orașul Turda.
  • la 8 km  vest de orașul Baia de Arieș
  • la 16 km est de orașul Câmpeni

           

02.01.2018
Lupșeni de frunte
Lupșeni de frunte

    Dr Petru Șpan (1860-1911) Întâiul cărturar lupșean de talie națională

Petru Șpan sa  născut la data de 4 iunie 1860, în comuna Lupșa.  A terminat facultatea de teologie în anul 1884, și timp de doi ani și-a continuat studiile în istorie și filosofie la Viena.

La data de 2 ianuarie 1885 este ales secretar al Societății Academice ‘’România Jună ’’ din Veneția.

În anul 1886 devine întâiul doctorand roman al școlii herbartiene de prestigiu de la Jena.

A condus activitatea Societății literare a secției pedagogice a Institului, a fost vicepreședinte a Reuniunii învățătorilor din districtul Sibiu, a fost preocupat de înfințarea  ‘’Asociației profesorilor secundari de la școlile române din Ardeal’’’

A prelucrat ‘’Abecedarul’’ și ‘’Cărți de citire’’ scrise de I Popescu.

A elaborat manualele:

                                             Foaie pedagogică,

                                             Vatra Școlară

                                             Biserica și Școala

                                             Școala și familia

                                             Foaia școlastică

                                             Tribuna

                                             Telegraful român

                                             Gazeta Transilvaniei

                                             Țara noastră

                                             Transilvania etc.

   A murit la data de 14 martie 1911 la Sibiu

            (Dr Petru Șpan, întâiul cărturar de talie națională, Sabin Andrieș,  în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, p 664 )        

   

Pr. Dr.Coriolan Sabău (1897-1974) Patriarhul Moților

În amintirea lupșenilor, părintele Coriolan a rămas ca fiind primul mare intelectual al comunei Lupșa și cel mai mare duhovnic din zona Apusenilor.  Ioan Vlad îl descrie ca fiind ‘'un trudnic slujitor al Domnului, un teolog desăvârșit, un duhovnic cu har, și peste toate, un doctor de suflete, un înțelept în toate ale vieții, la care veneau oamenii cu toate necazurile și durerile lor ca la un oracol antic sau ca la un Daniel Sihastru al Muntelui Mare   ’’

Lupșenii de pretutindeni îi cinstesc  amintirea și ii poartă o deosebită recunoștiință pentru înțelepciunea sa, pentru reperele lui valorice , rezoluțiile lui la problemele vieții și pentru noblețea lui.

(Preotul Dr Coriolan Sabău, Patriarhul Moților, Ioan Vlad , în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp 675-682)

Pamfil  Albu (1908-1990)

  Sa născut la data de 20 iunie 1908, într-o familie de țărani harnici și muncitori.

  A fost învățător în satul natal,  unde a dat dovadă de o înaltă conștiință profesională și de o pasiune deosebită. În  amintirea foștilor elevi, dascălul Pamfil Albu a rămas ca un adevărat luptător pe tărâmul muncii culturale.

 A organizat  societatea Tinerimea, prima societate de cultură din Țara Moților.  De asemenea, a fost deputat in Cosiliul popular și a participat activ la toate evenimentele importante din comună.

 În anul 1937, a pus bazele unui  muzeu, avand la baza o singură colecție de obiecte adunate cu trudă de către socrul sau, Sebastian Ciapa. În prezent, Muzeul Etnografic, astăzi unic în România, și poate chiar și în lume, cuprinde o colecție de 8 mii de obiecte, cea mai mare parte provenind din donațiile făcute de fii satului iar o alte parte cumpărate.

            (Pamfil Albu, creatorul Muzeului Etnografic din  Lupșa,, Sabin Andrieș, în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp 688-691 )           

Gheorghe Vlad

 Dr Gheorghe Vlad a fost medic primar oftalmolog, colonel, doctor în medicină, fost comandant al Spitalului Militar de Urgență Sibiu și un mare specialist cu o popularitate deosebită atât în țară dar mai ales în străinătate.

A fost  cel dintâi medic titrat român, cu studii superioare la bază.  S-a implicat în revoluția lui Horea, a contribuit la redactarea  Supplex Libellus Valachorum, a înființat în anul 1974, Societatea filozoficească, și a publicat o serie de lucrări în domenii diverse.

  (Gheorghe Vlad, sau arta de  a face lumină din rană, durere  și întuneric, IOAN VLAD,  în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp 711-717 )            

 Dr ing. Petru Șerban    

S-a născut la data de 18 iunie 1947, la Lupșa-Cristian.

Ca specialist si expert român a lucrat pentru UNESCO între anii 1996 și 1998 ca vicepreședinte ale Consiliului Interguvernamental al Programului Internațional de Hidrologie, și a fost raportor al Comisiei de Hidrologie al Organizației  Meteorologice Mondiale.

 A elaborat și a publicat în volum zece lucrări, dintre care patru ca autor unic, restul în colaborare.

A fost:

         membru în conducerea Centrului European de Reconstrucție Ecologică a Râurilor

         membru al grupului de experți din  cadrul Comisiei pentru protecția  fluviului Dunărea

         expert al organizației Meteorologice Mondiale

         vicepreședinte al Comitetului Național Român pentru  Programul Hidrologic Internațional al UNESCO

          membru al Comisiei Hidrologice  de Suprafață a Asociașiei Internaționale de Hidrologie Științifică

          membru al Academiei de științe din New York

          membru al Comisiei de Hidrologie și Limnologie a Academiei Române

          membru al Grupului de lucru Coridorul Verde al Dunării Inferioare

A primit numeroase premii și distincții dintre care amintim

           Premiul Gh Munteanu Murgoc, al Academiei Române-1991

           Premiul Ștefan Hepites, al Academiei Române - 1996

           Includerea în topul celor 500 oameni de știință ai anului 2005

            (Petru Șerban, unul din primii 500 oameni valoroși ai planetei 2005, Ioan Vlad ,  în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp 718-720)            

Dr ing. Viorel Șerban

Dr ing Viorel Șerban este inginer de formație, mare creator și inventator în științe tehnice, cercetător științific cu o amplă activitate și recunoaștere națională și internațională.     

                      Pentru meritoasa sa activitate a primit

                      Două premii AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România)2002, 2003

                      Premiul special al juriului AICPS în anul 2006

                      Diploma și medalia de bronz la Salonul  internațional de inventică de la Geneva, 2001              

                      Dimploma de merit INVENTICA, 2000

                      Dimploma TROFEUL CREATIVITĂȚII, OSIM 2003/.           

            (Dr ing Viorel Șerban, omul sutelor de invenții, Ioan Vlad în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp 721-724 )            

 

 

02.01.2018
Pagini de  istorie
Pagini de istorie

Lupşenii au avut o contribuţie masivă atât la răscoala din 1784, cât şi la revoluţia din 1848 şi la susţinerea acţiunii de solidaritate cu mişcarea memorandistă din 1894. La 23 aprilie 1894, în preajma deschiderii procesului de la Cluj, „poporul român” din Valea Lupşei trimitea inculpaţilor o entuziastă telegramă din care cităm: „Ne grăbim a striga în faţa lumii întregi că una suntem cu voi în simţăminte, în gînduri şi în aspiraţiuni. Procesul ce vi s-a făcut vouă, nouă ni s-a făcut ... Inimile noastre cu voi sînt şi vor rămîne pînă la ultima suflare”.

În răscoala de la 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan, lupșenii au fost chemați la luptă de însuși Cloșca, în 8 noiembrie, care le-a vorbit de pe o movilă în Lunca Arieșului și care, împreună cu o ceată de lupșeni, a făcut o incursiune în Baia de Arieș. În aceeași zi ajunge și Horea în  Mușca unde, a doua zi, se alege un căpitan în persoana lui Toma Petruța și căprarii Demia  Ignat, Macavei Petruța și Gavrilă Vasii a lui Gheorghe. Meșterii fierari din Lupșa au făcut arme, în special lănci, pentru răsculați. În Lupșa și Baia de Arieș s-a format a doua tabără de țărani sub conducerea lui Cloșca. În 29 noiembrie, maiorul Dolcinengo este învins între Lupșa și Bistra. Tot în 29 noiembrie, la Valea Vinții, a fost ucis locotenentul Mesterhazi și alți 6 soldați. În 30 ianuarie 1785, a fost prins Crișan în hotarul Lupșei. Din Lupșa au fost prinși 15 fruntași ai răscoalei. Printre condamnații în procesul participanților la răscoală s-au aflat Ion și Ștefan Ispas din Lupșa. Lui Ștefan Ispas i-a fost tăiată mai întâi mâna dreaptă și apoi capul, care a fost pus în țeapă, iar trupul pe roată.

(foto Horia, Cloșca si Crișan)

Lupșenii au participat la revoluția de la 1848 - 1849 printr-o  intensă activitate de pregătire a revoluţiei, sub conducerea lui Avram Iancu, aducându-și aportul de jertfe. Maria Horga din satul Muşca povestea: "Când or vinit honvezii în satele noastre de la munte, or pustiit totul în calea lor. Oamenii fugeau pe unde puteau şi îşi ascundeau ce aveau în pădure şi prin te miri ce mnezuini. … în Muşca or pustiit tot ce le-o stat în cale, ca tătarii, or luat femei, copii, bătrâni şi i-or dus şi i-or omorât. Îl cutau peste tot pe Iancu".

Astfel, Ioan Bota din Mușca a căzut în 2 septembrie 1848 la Turda, Dimitrie Sârbu și Ioan Alb  au căzut în luptele de la Lita Ungurească, Mihăilă Petruț din Mușca a căzut la Drumbeu, Nicolae Sabău, Ilie Goșa Curtu și Gavrilă Petruț s-au jerfit luptând la Meseșu-Huiedin, iar Oprea Toader și Ionuț Luca, ambii din Mușca, au murit în zona Roșiei Montane. Pe lângă cei căzuți, au rămas mulți răniți și mutilați pe viață producându-se totodată și  multe pierderi materiale.

În timpul luptelor de la 1849, Localitatea Lupşa, era considerată de maghiari un punct la care trebuie ajuns şi ocupat cu orice preţ, căci de aici se deschideau posibilităţi de atac direct asupra Abrudului şi Câmpeniului, iar Iancu îşi asigura de aici un mare număr de luptători. Cert  este faptul că între lăncerii lui Iancu se aflau lupşenii şi muşcanii, pe care îi găsim în lupte şi înainte şi după această perioadă.

(foto Avram Iancu)

De-a lungul secolelor, datorită aşezării comunei şi bogăţiilor ei, au avut loc o serie de conflicte, controverse şi dispute cu vecinii apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Comuna a reuşit în cele din urmă să se dezvolte economic şi social, ajungând după 1700 între cele mai mari aşezări din sectorul răsăritean al Munţilor Apuseni. Ea păstrează în tradiţie evocându-le vitejia, numele câtorva conducători de cete, ,,glotaşi”, sub comănduirea lui Avram Iancu: Ciobu din satul Hădărău şi Băbuţiu din satul Mărgaia susţinuţi de Pătru lui Măghiran din Muşca şi Ioan din Valea Lupşii care au purtat o confruntare crâncenă cu honvezii maghiari.

Revoluția le-a adus și lupșenilor moarte, frică și foamete, viețile oamenilor fiind răvășite. Trăiau greu în acele timpuri, şi tot greu îşi vor duce traiul şi peste un secol. Deşi luptele din anii revoluţiei au fost grele, pline de jertfe, liniştea, mai ales în munţi, nu s-a instalat pe deplin, moţii între care şi lupşenii, plătind greu tribut de sânge. Locuitorii au dovedit însă o atitudine din ce în ce mai combativă, păşunile şi pădurile reprezentau o importanţă vitală pentru ei. Oamenii au fost organizaţi într-o prefectură ,,Auraria Gemina” în frunte cu Avram Iancu, alături de care erau alţi vrednici prefecţi. Aici în munţi s-a creat un lucru de o însemnătate deoebită: organizarea unei administraţii populare, cea dintâi în această formă de istorie a Transilvaniei. 

Primul război mondial

(foto Primul Război Mondial)

În preajma Primului Război Mondial,  pe Valea Arieșului, din care făcea parte și Lupșa, asuprirea socială era dublată de asuprirea națională.

Declanșarea războiului a dus în 1914, la instaurarea unui regim special,  militarizat. În anul 1915 , se trece la rechiziții de cereale, animale, cartofi, furaje, lână etc.

Executând ordinele venite de sus, autoritățile locale au săvârșit numeroase abuzuri. Cel mai semnificativ, rămâne cazul notarului Zoltan Bihary din Lupșa. Acesta, achiziționa de multe ori bunuri de la cetățeni, fără să le plătească. Astfel, se arată că el a păgubit locuitorii din Lupșa de 20,659 coroane iar pe cei din Șasa-Vința de 11,407  coroane.

Din toamna anului 1916 autoritățile au căutat să împiedice orice simpatie față de intrarea României în război. Sătenii care au vorbit cu bucurie despre succesele armatei române  în Transilvania au fost arestați. Din comuna Lupșa au fost arestați următorii:  Gheorghe Giurgiu, învățător în Lupșa. Petru Sabău, preot, Sebastian Ciapa, învățător și Pamfil Giurgiu.

Pe lângă pagubele materiale, muncile forțate, șicanele, privațiunile, jignirile și umilirile îndurate, lupșenii au avut în timpul războiului și importante pierderi umane.   Lupșenii au luat parte direct la misiuni de război, din care 85 activi pe front, 27 au fost rezervă și mobilizați pe loc, 5 arestați și internați. Din aceștia, 77 au căzut pe câmpul de luptă, 11 au murit în spital, 14 au rămas invalizi, iar 11 au fost dați dispăruți. Printre lupșenii care au căzut prizonieri sau au dezertat la români, îi menționam pe Buran Dumitru, Câmpean Ioan, Prața Gheorghe și Dumitraș Ilie.

(foto Primul Război Mondial 1914-1918)

La 3 noiembrie 1918, la Lupșa a avut loc o revoluție. Lupșenii au luat cu asalt primăria, jandarmeria și magazinul de alimentație. Lupșenii trec la preluarea puterii, îsi organizează forme proprii de conducere și de apărare. Se înfințează consiliu  și garda națională sub directa conducere a  Consiliului Național Român din Arad.

La Lupșa Consiliu Național Local era format din: Vasile Șpan, președinte, Alexandru Hațegan- notar al consiliului, Andrei Candrea, Vasile Crișan, George Giurgiul, Sebastian Ciapa, Diomid Bedelean, Panfiliu Giurgiu, Petru Sabău, Octavian Giurgiu, Ioan Șpan, Niculae Ciapa, Vasile Coc, Dumitru Petruța-membri.

         (prof Sabin Andrieș, Lupșa după Revoluția de la 1848 până la Marea Unire din 1918,   în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol l, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp-99—121)           

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 

(foto Marea Adunare Națională de la Alba Iulia)

Vestea convocării Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a umplut de bucurie inimile lupșenilor. Clopotele bisericilor din ‘’deal’’ și al bisericii din sat au fost trase în semn de sărbătoare, iar tulnicarul satului, Andreiu Nicolae-Onălic, a dat de știre, peste tot satul, că luipșenii sunt chemați a afla că a  ‘’sosit ceasul mânturii‘’.

Adunarea s-a ținut în curtea comună a școlii și biosericii. S-a ales comitetul de acțiune numit ‘’comitetul bărbaților’’, format din Vasile Șpan-președinte, Alexandru Hațegan, Andreiu Candrea, Sebastian Ciapa, Diomid Bedelean, Corcheș Vasile, Coriolan Sabău, Coc Vasile-Căiuțu, Coc Sabin.  Goșa Octavian, Petru Sabău, Giurgiu Pamfil, Andreș Vasile, George Giurgiul, Vasile Crișan, Vasile Goia, Nicolau Ciapa.

S-au hotărât ca la Alba Iulia să plece 52 de inși, în frunte cu un steag tricolor.

Lupșencele au creat ‘’un comitet al femeilor’’ compus din Aurelia Ciapa, Silvia Hațegan, Crișan Maria, Silvia Șpan, Căbulea Elena.  Acestea au adunat simbolic lână de la  fiecare casă, și au țesut un mare steag tricolor.

(foto Steagul delegației comunei Lupșa)

La data de 27 noiembrie 1918, lupșenii au compus declarația de unire. În ziua de 28 noiembrie, au plecat spre Alba Iulia 52 de delegați lupșeni, în frunte cu membrii consiliului național local. Bătrânii au plecat pe drumul Câmpeni-Abrud-Dealu-Mare-Zlatna-Alba, iar cei mai tineri au mers pe traseul Hădărău-Curmătură-Geamăna-Mogoș-Zlatna-Alba Iulia.

Căruțași au fost: Gheorghe Toader-Condeu, Vasile Coc-Brișcaș, Vasile Albu-Șari, Dumitru Goșa, Ioan Albu-Muhău.

Cercul învățătorilor  l-a ales ca delegat pe Diomid Bedelean, învățător în satul Hădărău, Victor Macea și  Vasile Pleșa.

Deputat de drept aparte a fost numit Vasile Gan, din protopopiatul tractului Lupșa.

Atât din ‘’ Declarațiunea’’ reprezentanților poporului din comuna Lupșa, cât și în ‘’Credenționalul’’ învățătorilor și preoților se subliniază dorința lupșenilor de a se înfăptui unitatea  națională  si de a  semna declarația de unire a Transilvaniei cu România.

         (prof Sabin Andrieș, Lupșa după Revoluția de la 1848 până la Marea Unire din 1918,   în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol l, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp-99—121)           

Participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial este considerat a fi cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Acest război se remarcă prin folosirea, pentru prima dată pe  scară largă a descoperirilor tehnologice. În urma acestui război cumplit, aproxim 3% din populația planetei și-a pierdut viața.

Pe teritoriul comunei Lupșa, la data de 5 septembrie 1944, plutoanele fixe regionale Lupșa, conduse de comandantul de pluton Petru Albu, au primit ordin de plecare pe front, la Lunca Arieșului. Lupșenilor li s-au alăturat și alte plutoane fixe din zona Munților Apuseni, companii de vânători, de munte, un pluton de grăniceri și o campanie de artilerie și cercetare de la Beiuș.

(foto armata de honvezi)

O primă luptă a avut loc la data de 6 septembrie 1944 la locul numit Șipote, unde inamicul a fost pus pe fugă. Lupșenii și-au continuat cu vitejie înaintarea, iar la podul de la Poșaga a avut loc un nou schimb de focuri. Însă și de data asa vitejii lupșeni au reușit să înfrângă inamicul.

În data de 7 septembrie 1944, a avut loc un schimb de focuri, de data aceasta la Buru, însă, lupșenii au dat dovadă de un neprețuit curaj și au reușit și de această dată să iasă învingători.

În data de 8 septembrie 1944, lupșenii au purtat un atac decisiv cu armatele maghiare, și au ocupat Vidolmul.

După această reușită pe plan militar, lupșenii și-au continuat înaintarea în urmărirea inamicului. A mai avut loc un atac la Ocolișel, unde lupșenii s-au remarcat printr-o deosebită pricepere și curaj. Aceștia au provocat pierderi grele inamicului maghiar, și l-au silit să se retragă, reușind să ia și zece prizonieri.

Lupșenii, sub conducerea comandantului Petru V.Albu s-au întors la batalion, la Câmpeni, unde au rămas timp de o lună de zile în așteptare de noi ordine. Au revenit apoi, la satele lor, purtând în suflet mulțumita unei misiuni îndeplinite.

 În Primul Război mondial, și-au dat viața 196 eroi din satele comunei Lupșa. În cinstea acestora s-a  ridicat o troiță în fața mănăstirii ctitorite de Ladislau Cândea, iar în 1935, sculptorul S. Răutuțiu, a cioplit în granit și marmură un alt monument, în centrul comunei.

(foto Monumentul Eroilor-Lupsa)

Imediat după război, lupșenii  au ales un Consiliu național local în frunte cu Vasile Șpan în calitate de președinte, Alexandru Hațegan - ,,notar al consiliuluiˮ, Andrei Candrea, Vasile Crișan, George Giurgiul, Sebastian Ciapa, Diomid Bedelean, Panfiliu Giurgiu, Petru Sabău, Octavian Giurgiu, Ioan Șpan, Nicolae Ciapa, Vasile Coc și Dumitru Petruța - membri. Iar la Șasa-Vința consiliu național local în frunte cu Victor Bârsan - președinte, Mihăila Cioica - notar, Răbulea Niculae, Dumitru Dumitraș, Nicolae Cioica și George Giurgiu, membri. Acestea au fost subordonate direct Consiliului Național Român Central din Arad.

(Petru Albu, Mărturii despre luptele de pe Valea Arieșului din septembrie 1944, în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator prof univ. dr. Ioan Vlad, vol ll, editura Pastel, Brașov, 2006, pp 583- 588)

02.01.2018
Etimologia numelui localităţii Lupşa
Etimologia numelui localităţii Lupşa

Etimologia numelui localităţii Lupşa a fost just stabilită. Timp îndelungat, familia Lupşa a jucat un rol important în viaţa acestei aşezări, în unele perioade, a avut chiar drept de proprietate asupra ei. Numele Lupeşti, atestat de documente, ne arată că exista o mină care a fost cândva proprietatea unuia sau a unei familii Lupu.

La început, localitatea căreia astăzi îi spunem Lupşa, era o aşezare de ţărani liberi, care se numea simplu Sat, ca şi alte aşezări din acest perimetru geografic ale căror nume erau formate din simple apelative topice şi nu după numele vreunui proprietar. Dacă la 1366, satul şi moşia Lupşa (în documente Villa Lwpsa) se atribuie familiei Lupşa ca „o nouă danie", înseamnă că ele au existat independent una de alta multă vreme, iar, la această dată, familia Lupşa recâştigă doar unele drepturi mai vechi asupra moşiei şi a satului. După ce satul a trecut definitiv în posesia familiei Lupşa, el a devenit Satul Lupşii, aşa cum i se spune astăzi de către oamenii mai în vârstă din satele vecine. Aceştia spun: „mă duc în Satul Lupşii'" sau „mă duc la Sat" şi nu „mă duc la Lupşa". Cu timpul, din numele analitic Satul Lupşii, prin omiterea determinantului „satul", s-a ajuns la numele sintetic Lupşa.

02.01.2018
Legenda Comunei Lupșa
Legenda Comunei Lupșa

Se spune că, demult, tare demult, locul unde se află acum Comuna Lupșa, era înconjurat de pădure, de unde ieșeau mereu lupii și stricau gopodăriile oamenilor. Oamenii locului, erau oameni tare harnici, gopodari și bogați, fiecare familia având în gopodăria sa boi, vaci, oi, porci etc.  De aceea, oameni trebuiau sa facă de pază cu rândul, în fiecare noapte, pentru a-și păzi gospodăriile de furia lupilor. Nemaștiind ce să facă, fiindcă se înmulțiseră lupii atât de mult, încât nu se mai puteau apăra de ei, s-au sfătuit, ce soluție să  găsească  pentru a putea scăpa de aceste fiare, care se înmulțeau pe zi ce trece, și le luau animalele din poieți. Toți spuneau că în orice parte te vei uita, vezi numai lupi, adică, lup șa! lup șa! lup șa! Din toate punctele cardinale, se îndreptau lupii spre gospodăriile lor. De atunci, au hotărât  să-i dea localității lor, numele LUPȘA.

  Nu departe de Curmătură, în satul Hădărău, la Valea Lungă, localitate aparținătoare Comunei Lupșa, lângă un măr, era locul unde venea o lupoaică cu puii ei, pe care îi păzea cu strășnicie, până când lupul era plecat să atace oile sau vacile oamenilor, pentru a le aduce puilor mâncare. Pentru că aici era locul unde îsi împărțeau lupii prada, un timp îndelungat, oamenii au numit  acel loc  la Mărul Lupului.

  Cei care n-aveau în gospodărie mai multe animale și aveau pământ mai puțin, lucrau la minele din împrejurimi, la care făceau drumul dus și întors pe jos, întâlnindu-se și ei cu acești lupi. Alții, ca de pildă cei din Mușca, sat ce aparține de Comuna Lupșa, aveau și animale dar îi preocupa foarte mult și muzica. Se poate aminti în acest sens, neamul Bocșeștilor și Andronic, care se spunea că punea cetera  în cui, iar ea cânta singură, ca să poată el juca.

  Acum stau de strajă cele două Detunate, Detunata Golașă și Detunata Flocoasă, Mărgaia și Muntele Mare, iar lupii nu mai îndrăznesc să vină pe la casele oamenilor.

)

foto Detunata Golașă)

(foto Detunata Flocoasă

(foto Muntele Mare)

(foto Mărgăia)

 (Legende culese de Maria Cioica, Legenda Lupșei,în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp-830-831)

02.01.2018
Prezentare
Prezentare

 

   

Structura edilitară

 

Comuna Lupșa este situată  în inima Munților Apuseni,  fiind așezată pe versanții a două unități montane, Muntele Mare la Nord și Munții Metaliferi la Sud.

Comuna include în administrație reședința de comună, Lupșa, și cele 22 de sate componente :

(foto Comuna Lupșa)

  • Lupșa                                                         
  • Mănăstire                                                   
  • Hădărău                                                     
  • Curmătură                                                 
  • Lunca                                                         
  • Valea Lupșii                                               
  • Valea Șesii                                                 
  • Mărgaia                                                      
  • Bârzani                                                       
  • Geamăna                                                    
  • Vința                                                           
  • Holbani
  • Valea Holhorii 
  • Pîrîul Cărbunari 
  • Șasa
  • Trifești
  • Bîrdești
  • Mușca
  • Poșogani
  • Văi
  • Lazuri
  • După Deal
  • Pițiga

 

Comuna Lupșa se întinde pe  12140,39 ha suprafață totală.

Denumirea  așezării.

Numele localității Lupșa provine dintr-un nume de persoană  care, la rândul lui, derivă  din atroponimul Lupu si sufixul -șa. Etimologia  numelui localității Lupșa este stabilită încă din anul 1366.

(foto Comuna Lupsa)

La început numele localității, căreia astăzi îi spunem Lupșa, a fost o așezare de țărani liberi, și se numea Sat.

Din anul 1366 satul Lupșa este atribuit familei Lupșa ca o danie. După ce satul a devenit proprietatea familiei Lupșa, acesta sa numit Satul Lupșii.  Cu timpul, prin omiterea determinantului sat, s-a ajuns la numele Lupșa.

Valea Lupșii-

(foto Valea Lupșii)

Teritorul pe care este așezată comuna Lupșa, este atestat documentar ca aparținând familiei Lupșa. Astfel, valea care îl strabate s-a numit Valea Lupsii, iar acest nume s-a extins și asupra satului format în jurul ei,.

Mușca

(foto Satul Mușca)

Este atestat documentar începând cu anul 1733, unde apare sub forma Muska. Unii istorici sunt de părere că numele satului este un antroponim.

Este important de precizat faptul că numele comunei Lupșa și a satelor aparținătoare îsî păstrează forma arhaică până în prezent.

(Sabin Vlad.Lupșa în lumina toponimiei și a documentelor medievale,  în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol ll, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp 470---483)

Istoric.

Descoperirile întâmplătoare confirmă prezenţa locuitorilor pe raza localității încă din timpul comunei primitive. În perioada ocupaţiei romane în Dacia, din prundişurile Arieşului s-a extras aur. Documentele menţionează existenţa unui cnezat românesc la Lupşa, în timpul orânduirii feudale – cnezatul lui Nicolae Cândea.

Localitate cunoscută din secolul al XIV-lea, Lupşa s-ar spune că provine din două aşezări: Lupşa de Sus sau Lupşa Mare şi Lupşa de Jos sau Lupşa Mică. Ea a fost sediul cnezatului românesc numit cnezii Cândea de Lupşa care aveau atribuţii administrative, în sensul că în anumite zile ţineau scaun de judecată unde dezbăteau şi aplanau conflictele ce se iveau între ţărani şi păstori. În dezbateri se conduceau după obiceiul pământului care în documentele vremii era numit „jus valachicum” şi „ritus valachiae” sau „consuetude valachorum”. Tot ei făceau şi încasarea impozitelor, având însă şi îndatoriri militare, recrutându-i pe „voinici” şi conducându-i în război împotriva duşmanilor ţării.

Dintre satele componente, satul Hădărău se pare că este cel mai vechi, aflându-se aşezat pe drumul ce ducea de la Roşia Montană la Baia de Arieş, unde erau minele de aur.

 ( foto sat Hădărău)

Din datele care privesc istoricul localităţii, un alt act din noiembrie 1505, arată ca la 24 aprilie 1366, Nicolae fiul lui Cândea, pentru serviciile făcute regelui Ludovic I, este recompensat şi ridicat (împreună cu fraţii lui) la rangul de nobil al regatului, iar „moşia Lupşa, dimpreună cu satul, le este dăruită ca moşie veşnică nobilitară <<cu titlul de nouă danie (titluo sue nove donacionis)>>”. Un alt document ne spune că „Naghlwpsa” şi „Kislwpsa” erau în anul 1508 în posesia familiilor Lupşa şi Kende (adică Cândea).

Cnezatul s-a transformat în domeniul feudal sub Ludovic I (1366). Dreptul de proprietate asupra moşiei Cândea, a familiei acesteia, şi a urmaşilor, a trecut asupra altor familii de grofi până în anul 1866, când lupşenii cumpără aceste moşii de la familia unui nobil.

Se spune că reşedinţa familiei Cândea a fost pe „Dâmbul Iobagului”, astăzi numit „Dâmbul Baştii”, în centrul comunei la 300 m de biserica – monument. De altfel Darius Pop nota: „La Lupşa se vorbeşte insistent despre aşa numita cetate a lui Cândea”, atestată şi de bătrânii locului, care îşi mai aduc aminte de poarta cetăţii, precum şi de subteranele ei.

 

 

02.01.2018