Știri și anunțuri

Cea mai veche biserică de lemn din Transilvania se află în Munţii Apuseni, la Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba
Cea mai veche biserică de lemn din Transilvania se află în Munţii Apuseni, la Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba

În localitatea Lupşa din Munţii Apuseni, judeţul Alba, se află cea mai veche biserică de lemn din Transilvania. A fost ctitorită la 1429şi este unul din cele două lăcașe de cult ale Mănăstirii Lupșa, așezământ monahal care își serbează hramul duminică, de Înălțarea Sfintei Cruci.

La această sărbătoare sunt așteptați duminică la Lupșa, localitate situată între Cîmpeni și Turda, pe Valea Arieșului, un număr mare de pelerini, Sfânta Liturghie urmând să fie oficiată de către arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, ÎPS Irineu.

Construită din lemn tare de stejar, având formă de navă, biserica a fost ctitorită de boierul Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupșa, și are, din 2009, hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Ea este menționată în Sematismul de la Blaj ca fiind ridicată în 1429. Biserica a fost întemeiată de călugării care sihăstreau în Apuseni, aflați în strânsă legătură cu mănăstirea Peri din Maramureș, precum și cu mănăstiri din Bucovina, de unde proveneau multe din cărțile de slujbă.

Starețul mănăstirii, Melchisedec Ungureanu, afirmă, în monografia dedicată așezământului, că viața monahală exista la Lupșa încă înainte de 1429.

Biserica de lemn, în care trebuie să te apleci pentru a putea intra, și-a pierdut în 1694 bolta semicirculară în favoarea unui tavan casetat de inspirație calvină. De sorginte renascentistă, tavanul este pictat cu motive vegetale și geometrice. În Sfântul Altar sunt pictate luna și soarele, împreună cu cu o inscripție în limba latină.

Tot în 1694 au fost distruse vechea pictură și icoanele catapeteasmei. Actualele icoane au fost realizate de meșteri din Țara Românească, fără a se cunoaște numele autorilor.

Aflată pe lista bisericilor care urmau să fie distruse, în toamna lui 1772, de către generalul Bukow, lăcașul de lemn a fost salvat ca urmare a intervenției episcopului greco-catolic Petru Pavel Aron. Născut într-un sat din apropiere, episcopul de la Blaj l-a rugat, printr-o scrisoare, pe Bukow, să nu o distrugă, numind-o ‘per antiquum Monasterium’. Distrugător a peste 150 de mănăstiri și schituri din Transilvania, Bukow a cruțat biserica de lemn de la Lupșa, dar a dărâmat chiliile.

În 1810, bisericii i s-au adăugat pronaosul și turla cu clopot.

Din cauza presiunilor antiortodoxe, mănăstirea, unde funcționa și o școală primară, a fost desființată în jurul anului 1820, iar călugării au fost alungați de către autoritățile habsburgice. În 1832 este transformată în biserică de parohie, fiind folosită de către greco-catolici până în 1948.

În 1959, comuniștii au confiscat terenurile mănăstirii.

Din 1948 până în 1992 a fost lăcaș de cult și a aparținut de parohia ortodoxă din localitate. În timpul episcopului Emilian Birdaș, biserica a fost cuprinsă într-un amplu program de restaurare derulat între 1975 și 1978. Biserica este resfințită în 1980, prilej cu care se stabilește ca mănăstirea să aibă ca hram ‘Înălțarea Sfintei Cruci’. Așezământul monahal este reînființat în 1991, la solicitarea credincioșilor.

În anii din urmă au fost construite trapeza, o bucătărie, chilii și stăreția.

Tot după 1990 biserica a fost, din nou, renovată, iar timp de 12 ani pe o frescă exterioară din spatele lăcașului de cult au putut fi văzuți pictați ofițeri naziști și comuniști ce purtau steaguri cu zvastică, respectiv cu secera și ciocanul, așteptând „Judecata de Apoi”, alături de otomani.

Mănăstirea de la Lupșa deține, în biserica cea nouă, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, oferit de mănăstirea Vatopedu, de la Muntele Athos, și o părticică din moaștele Sfântului Siluan Athonitul. De asemenea, tot de la Vatopedu a fost primită o copie după icoana făcătoare de minuni Maica Domnului Mângâietoarea ‘Paramythia’. De altfel, călugării de la Lupșa, unde se fac rugăciuni după rânduiala athonită, merg regulat în pelerinaj la Vatopedu și la mănăstirea Essex din Anglia.

În Lupșa se află și cea mai veche biserică de piatră din Apuseni, monument istoric, ridicată în 1421.

 

01.10.2018
Povestea mocanilor din Apuseni, oameni care se strigă „tu“ şi „mă“. Cum au ajuns să formeze o comunitate numeroasă crescând vite
Povestea mocanilor din Apuseni, oameni care se strigă „tu“ şi „mă“. Cum au ajuns să formeze o comunitate numeroasă crescând vite

Pe lângă celebra populaţie a moţilor, Munţii Apuseni cuprind şi o altă categorie de oameni denumiţi popular „mocani”. Sunt întâlniţi sub această denumire în mai multe zone ale ţării, dar în Apuseni au format un grup distinct care s-a delimitat în timp din multe puncte de vedere faţă de „moţi”. „Centrele” de odinoară ale acestei mocănimi sunt satele Lupşa şi Sălciua, unde aurul se exploata direct din apa râului. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Uriaşi, vâlve şi zmei: râul Ampoi şi munţii din jurul Zlatnei, în pove... Dacă în alte zone ale ţării mocanii sunt cunoscuţi ca oieri, în Apuseni, proximitatea resurselor minerale şi relieful tipic a făcut ca aceştia să fie mai degrabă crescători de vite. Mocănimea văii Arieşului se extinde la nord pe cursurile râurilor afluente ale Arieşului, în special pe valea râului Poşaga (valea Poşăgii) cuprinzând zona din jurul comunei Mărişel, aflată pe teritoriul judeţului Cluj, loc tradiţional de întâlnire estivală a mocanilor. De asemenea, un alt grup de mocani cuprinde zona Ampoi-Întregalde, situată, ca şi mocănimea Văii Arieşului, tot pe teritoriul judeţului Alba.   Zona este alcătuită din mai multe subzone: a Munţilor Trascău, a Albei şi Ampoiului, situată pe cursul mijlociu al Văii Arieşului, între Baia de Arieş la apus şi Buru la răsărit, o zonă izolată, păstrătoare de elemente etnografice arhaice. Mocanii de regiune sunt legaţi locului, spre deosebire de moţi, care erau „pe drum”, adică călătoreau pentru a-şi vinde produsele de lemn.  Tipice pentru aceasta zona etnografică sunt şurile acoperite cu paie sau şindrila, monumentale prin înălţimea acoperişului sau grajdurile mari de bârne, acoperite cu paie. Uneori construcţiile sunt ridicate pe un soclu de lespezi de piatră. Satele mocanimii Ampoiului sunt atestate ca fiind cele mai vechi din zonă.   Limitele geografice ale teritoriului locuit de mocani   Autorul Ioan Rusu Abrudeanu „fixa” în 1928 limitele geografice ale teritoriului locuit de mocanii zonei colinare a Munţilor Apuseni după cum urmează: ”Ei sunt resfiraţi pe teritoriul care începe de o parte dela Dealul Mare, lângă Abrud, pe Valea Ampoiului în jos până la Ampoiţa, apoi dela Detunata spre Răsărit şi Sud până la Cheile Râmeţului şi Întregalde, iar de altă parte dela Lupşa pe Arieş în jos până la Baru şi muntele Bedeleului, ca şi întreaga populaţie de pe Valea Ierii până la muntele Dobrin. Acest minunat corolar al Munţilor Apuseni înconjura dinspre sud şi est ţinutul propriu zis al Moţilor, făcând serviciul de avangardă a cetăţii, în care s-au zămislit toate acţiunile revolutionare în scopul de a ajunge la o viaţă mai omenească şi la libertatea naţională dorită de toţi Românii din Ardeal.  În timpul revoluţiei din 1848 dintre români şi unguri, aici în acest ţinut s-au refugiat femeile şi copii românilor, căci numai aici duşmanul nu cuteza să pătrundă, pentru că cunoştea din auzite tăria locului şi arta strategică a mocanului”. Mocanii, în decursul istoriei, au trăit în întregime aceleaşi suferinţe de ”viaţă amară, asuprită şi iobagă şi care a luat parte la toate mişcările revoluţionare ale moţilor”. Între cele două categorii de oameni au existat şi există în continuare multe asemănări, dar şi deosebiri.      „Mocanii şi chiar moţii nu cunosc cuvântul dumneata; ei întotdeauna folosesc numai cuvântul tu. Copiii zic părinţilor „tu” şi „mă” şi tot aşa sunt intitulaţi şi bătrânii de către cei mai tineri, căci muntenii ei între ei, de la mic şi până la mare, nu se intituleaza altfel decât cu tu. Faţă cu străinii sau cu cărturarii pantalonari din sat, care se pretind a fi purtătorii civilizaţiei moderne, precum sunt notarii şi subnotarii comunali, împinşi de bunul simţ ca să le dea onoarea cuvenită, ei se adresează într-un cuvânt: tu-dumneata. Mocanii, spre deosebire de moţi, sunt oameni mai deschişi la suflet şi mai sinceri. Este foarte mare asemănare între haina lor alba ca zăpada şi conştiinţa lor cu mai puţine dedesupturi neîncrezătoare decat sufletul pururi îndoielnic al Moţului propriu zis. Mocanul este mai vioiu la petrecere şi mai puţin crâncen la mânie decât Moţul. Oameni robuşti, cei mai mulţi înalţi şi bine închegaţi la trup, cu culoarea părului castanie ori blonzi, dar foarte puţini bruni”, afirmă Ioan Rusu Abrudeanu în cartea ”Moţii - calvarul unui popor eroic dar nedreptaţit”. Scriitorul a găsit asemănări şi în ceea ce priveşte îmbrăcămintea: haine albe de lână, laibăr de bumbac, colţoni de lână, vechea ţundră, cojocul, şerparul, cămăşile albe etc.   Casele şi ocupaţia specifice mocanilor   „Mocanii mai au două manifestări de viaţă, cari le sunt commune numai lor, dintre locuitorii Munţilor Apuseni, şi prin cari se deosebesc fundamental de moţi. Felul construcţiei caselor, grajdurilor şi ocupaţia lor economică, care e exclusiv creşterea vitelor. Toţi mocanii îşi construiesc casele după un tip deosebit. Casa se face din lemn. În trecut acest lemn de casă era de fag, ori de brad. Azi fagul este abandonat aproape complect şi înlocuit cu bârnele de brad fasonate. Casele mai inainte se acopereau numai cu paie, azi găsim şi acoperişe de şindrilă, în unele cazuri ţiglă. Nu lipseşte de la casa ţăranului mocan târnaţul (coridorul), apoi tinda casei, unde se face şi păstrează focul vestalelor romane. Pentru vite şi nutreţ, Mocanii au edificii de lemn, făcute pe câmp în mijlocul miriştei, ori a ratului din faţă sau din doştina”, afirmă scriitorul Ion Rusu Abrudeanu.   Ocupaţia principală ca ramură de agricultură a mocanilor a fost creşterea vitelor şi oieritul. Vitele mocanilor aveau foarte mare asemănare cu cele ale locuitorilor de munte din Muntenia. Ţineau nişte vite mici, sure şi cenuşii. În timp însă, rasa vitelor mocanilor a devenit superioară. Locuitorilor din Munţii Apuseni li s-a impus prin lege cumpărarea de către comune a vitelor de prăsilă de rasa Pinzgau sau “şvaiţere”, cum erau numite de către oamenii simpli.     ”La început poporul a privit cu ochi răi aceste dispoziţii şi inovaţiuni ale organelor de stat, dară nu peste mult timp realitatea îi convinse îndeajuns de foloasele pe cari în primul loc proprietarii de vite le trag dupa munca lor, dacă duc la vestitele târguri din Câmpeni, Aiud, Alba Iulia, Teiuş, boi de rasă şi vaci căutate pentru rezistenţa şi laptele lor. Nu sunt nici douazeci de ani ani de când în târgurile de ţară amintite aveau mare căutare boii mocanilor în ochii comercianţilor de vite din Viena, Praga, Berlin etc. Se plătea pentru câte o păreche de boi cate 600-900 lei aur. Oieritul formează pentru viaţa Mocanilor o ramură principală de economie, dar care, iî contrast cu obiceiul populaţiei din jurul Sibiului (aşa numiţii mărgineni), este condusă nu de bărbaţi, ci de femei. Astfel că oile Mocanilor, iarna cu vara, dar mai ales vara, sunt îngrijite numai de femei. În luna Mai sătenii pleacă din sat la munte. Aci aduce bărbatul aşa numitul staul al oilor şi începe preţ de 2-3 luni viaţa de colibă a celor încredinţaţi cu grija şi păstorirea vitelor”, astfel sunt descrise activităţile mocanilor în cartea menţionată.   În concluzie, scriitorul Ion Rusu Abrudeanu, consideră că ”mocanii fac parte din teritoriul geografic al Munţilor Apuseni, au luat parte la toate mişcările trecutului şi trăiesc în împrejurările unei vieţi identice cu a Moţilor, căci sunt legaţi de acelaşi pământ, pe care îl stăpânesc din cele mai vechi timpuri”. 

Citeste mai mult: 
adev.ro/nvo5ey

01.10.2018
Ziua Arieşului – urmată de Festivalul Plăcintelor
Ziua Arieşului – urmată de Festivalul Plăcintelor

Dragii mei moţi,

De la izvorul până la vărsarea Arieşului în Mureş (ştiu că nu sunteţi moţi cu toţii, dar să zicem că acesta este un apelativ drăgălaş, cu care-mi place să vă chem), vreau să vă fac o propunere uriaşă, o acţiune care să zguduie din temelii lenea şi nepăsarea autorităţilor şi implicit a noastră, a tuturor celor ce ne ducem (mai mult sau mai puţin) viaţa pe malurile Arieşului.

Despre ce este vorba? Mă gândeam ca, într-o zi anume, pe care o vom stabili împreună, să curăţăm Arieşul de toate pet-urile şi mizeriile care-l fac să arate în unele locuri atât de trist şi murdar, să-i redăm frumuseţea din copilărie, când te puteai scălda fără frică în apa lui, limpede ca lacrima.

Invităm alături de noi pe toţi cei ce-şi doresc o Românie curată, de vorbe ne-am săturat, cred că e timpul să trecem la fapte. Sunt convinsă că în fiecare localitate se vor găsi gospodine harnice, care, la sfârşitul zilei, să ne întâmpine cu plăcinte şi o cană cu apă rece.

Trebuie să mobilizăm elevii din şcoli şi pe toţi cei ce pot ajuta cu tot sufletul, această activitate.

Nu spun că va fi uşor, dar dacă punem cu toţii umărul, putem arăta că urmaşii lui Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu ţin încă fruntea sus şi-şi doresc o viaţă bună, într-o ţară curată, degeaba aşteptăm ca altcineva să facă (virgulă) curăţenie în curtea noastră, acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Sunt sigură că cei ce vor participa la acestă acţiune, vor înceta să mai arunce gunoaie în apropierea oricărei ape curgătoare. Nu putem însă începe cu a păstra ceva ce nu există deocamdată, adică, până nu faci curat, nu poţi păstra curăţenia.

Vă rog să răspândiţi acest articol, nu de dragul meu, ci de dragul nostru, al tuturor.

Arieşul vă va mulţumi!

 

01.10.2018
Comuna Lupșa jud. Alba - singura comună din lume cu 12+1 biserici - Partea 1/2
Comuna Lupșa jud. Alba - singura comună din lume cu 12+1 biserici - Partea 1/2

https://www.youtube.com/watch?v=vBCA4T-zQdo&feature=share

12.18.2017
Primarul din Lupsa fara reabilitare DN75, nu putem vorbi de un trai decent in Apuseni
Primarul din Lupsa fara reabilitare DN75, nu putem vorbi de un trai decent in Apuseni

https://www.youtube.com/watch?v=ZM-UxB2ePTk&feature=share

12.18.2017
Cu bani de la guvern, în comuna Lupşa se vor moderniza şcoala primară şi grădiniţa din satul Hădărău
Cu bani de la guvern, în comuna Lupşa se vor moderniza şcoala primară şi grădiniţa din satul Hădărău

În penultima zi a anului trecut, la București a fost semnat contractul de finanțare dintre comuna Lupșa și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin care statul acordă suma de 1.545.260 de lei pentru investiția „Modernizare Şcoală Primară Hădărău și Grădiniţă cu Program Normal Hădărău”.

Primarul Dănuț Bârzan ne-a precizat că prin acest proiect se dorește modernizarea clădirii care adăpostește cele două unități de învățământ, în care se vor regăsi lucrări de extindere pe orizontală și verticală precum schimbarea acoperișului, proiectarea și amenajarea unei săli de activități la etaj, construirea unor noi grupuri sociale separate pentru copiii de grădiniță și cei de școală, realizarea unor scări interioare, reabilitarea termică și altele, iar școala va avea două căi de acces, astfel încât să se respecte noile norme ISU.
Proiectul depus de administrația locală la minister are o valoare totală de 1.630.610 lei, din care doar 85.350 de lei reprezintă cofinanțare din bugetul comunei, iar după întocmirea proiectului tehnic, lucrarea se va scoate la licitație, durata contractului fiind de maximum 4 ani. Primarul și-a exprimat speranța ca până în luna mai sau cel târziu în iunie să fie semnat contractul cu firma câștigătoare, iar după încheierea cursurilor, la mijlocul lunii iunie, să poată începe lucrările de modernizare.

Ovidiu CULDA

11.09.2017