Comuna Lupșa

Comuna Lupșa
FOTO:


Situată în depresiunea omonimă Ţara Moţilor, comuna este aşezată pe versanţii a două unităţi montane, Muntele Mare la nord şi Munţii Metaliferi la sud. Se desfăşoară pe o altitudine cuprinsă între 550 m, zona de luncă a Arieşului, şi 1800 m în Muntele Mare, respectiv 1350 m în Geamăna. Se întinde spre nord până la Şesul Lupşanului (1635 m), aproape de Muntele Mare (1824 m), care este la o distanţă de cca 12 km.

Faţă de oraşele din apropiere, Lupşa se află situată la o distanţă de 9 km de Baia de Arieş şi 15 km de oraşul Cîmpeni. Pe o distanţă de 9 km este stăbătută de râul Arieş şi DN 75 Turda – Câmpeni.

Limitele comunei circumscriu o unitate administrativ – teritorială bine definită. În partea de V- NV, Lupşa se învecinează cu comuna Bistra, în N este limitată de judeţul Cluj, în NE se limitează cu Poşaga, în E cu oraşul Baia de Arieş, în SE cu comuna Mogoş, în S cu comuna Bucium, în SV cu comuna Roşia Montană. 

Actuala formă administrativă a comunei a luat fiinţă în anul 1950,  când la comuna Lupşa au fost adăugate cele două localităţi, foste comune, Geamăna şi Muşca (până în anul 1950 fiind comune cu administraţie proprie).

Din punct de vedere administrativ, comuna include în administraţie reşedinţa de comuna şi cele  22 de sate componente, astfel:

-  reşedinţa de comună – Lupşa;

- sate componente – Bârdeşti, Bârzani, Curmătura, După Deal, Geamăna, Hădărău, Holobani, Lazuri,  Lunca, Mănăstire, Mărgaia, Muşca, Piţiga, Pârâul Cărbunări, Poşogani, Şasa, Trifeşti, Valea Holhorii, Valea Lupşii, Valea Şesii, Văi, Vinţa.

 

Istoric.

Descoperirile întâmplătoare confirmă prezenţa locuitorilor pe raza localității încă din timpul comunei primitive. În perioada ocupaţiei romane în Dacia, din prundişurile Arieşului s-a extras aur. Documentele menţionează existenţa unui cnezat românesc la Lupşa, în timpul orânduirii feudale – cnezatul lui Nicolae Cândea.

Localitate cunoscută din secolul al XIV-lea, Lupşa s-ar spune că provine din două aşezări: Lupşa de Sus sau Lupşa Mare şi Lupşa de Jos sau Lupşa Mică. Ea a fost sediul cnezatului românesc numit cnezii Cândea de Lupşa care aveau atribuţii administrative, în sensul că în anumite zile ţineau scaun de judecată unde dezbăteau şi aplanau conflictele ce se iveau între ţărani şi păstori. În dezbateri se conduceau după obiceiul pământului care în documentele vremii era numit „jus valachicum” şi „ritus valachiae” sau „consuetude valachorum”. Tot ei făceau şi încasarea impozitelor, având însă şi îndatoriri militare, recrutându-i pe „voinici” şi conducându-i în război împotriva duşmanilor ţării.

Dintre satele componente, satul Hădărău se pare că este cel mai vechi, aflându-se aşezat pe drumul ce ducea de la Roşia Montană la Baia de Arieş, unde erau minele de aur.

Din datele care privesc istoricul localităţii, un alt act din noiembrie 1505, arată ca la 24 aprilie 1366, Nicolae fiul lui Cândea, pentru serviciile făcute regelui Ludovic I, este recompensat şi ridicat (împreună cu fraţii lui) la rangul de nobil al regatului, iar „moşia Lupşa, dimpreună cu satul, le este dăruită ca moşie veşnică nobilitară <<cu titlul de nouă danie (titluo sue nove donacionis)>>”. Un alt document ne spune că „Naghlwpsa” şi „Kislwpsa” erau în anul 1508 în posesia familiilor Lupşa şi Kende (adică Cândea).

Cnezatul s-a transformat în domeniul feudal sub Ludovic I (1366). Dreptul de proprietate asupra moşiei Cândea, a familiei acesteia, şi a urmaşilor, a trecut asupra altor familii de grofi până în anul 1866, când lupşenii cumpără aceste moşii de la familia unui nobil.

Se spune că reşedinţa familiei Cândea a fost pe „Dâmbul Iobagului”, astăzi numit „Dâmbul Baştii”, în centrul comunei la 300 m de biserica – monument. De altfel Dariu Pop nota: „La Lupşa se vorbeşte insistent despre aşa numita cetate a lui Cândea”, atestată şi de bătrânii locului, care îşi mai aduc aminte de poarta cetăţii, precum şi de subteranele ei.