Cu bani de la guvern, în comuna Lupşa se vor moderniza şcoala primară şi grădiniţa din satul Hădărău

Cu bani de la guvern, în comuna Lupşa se vor moderniza şcoala primară şi grădiniţa din satul Hădărău
FOTO:


În penultima zi a anului trecut, la București a fost semnat contractul de finanțare dintre comuna Lupșa și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin care statul acordă suma de 1.545.260 de lei pentru investiția „Modernizare Şcoală Primară Hădărău și Grădiniţă cu Program Normal Hădărău”.

Primarul Dănuț Bârzan ne-a precizat că prin acest proiect se dorește modernizarea clădirii care adăpostește cele două unități de învățământ, în care se vor regăsi lucrări de extindere pe orizontală și verticală precum schimbarea acoperișului, proiectarea și amenajarea unei săli de activități la etaj, construirea unor noi grupuri sociale separate pentru copiii de grădiniță și cei de școală, realizarea unor scări interioare, reabilitarea termică și altele, iar școala va avea două căi de acces, astfel încât să se respecte noile norme ISU.
Proiectul depus de administrația locală la minister are o valoare totală de 1.630.610 lei, din care doar 85.350 de lei reprezintă cofinanțare din bugetul comunei, iar după întocmirea proiectului tehnic, lucrarea se va scoate la licitație, durata contractului fiind de maximum 4 ani. Primarul și-a exprimat speranța ca până în luna mai sau cel târziu în iunie să fie semnat contractul cu firma câștigătoare, iar după încheierea cursurilor, la mijlocul lunii iunie, să poată începe lucrările de modernizare.

Ovidiu CULDA