Venirea pe lume a noului născut este primită cu multă bucurie de către familie. Moașa – obstetricianul și pediatrul de altădată, era cea care asista nașterea și căreia ii revenea obligația integrării noului născut în familie și în comunitatea sătească. Moașa recurgea la diferite descântece cu caracter preventiv sau curativ, urmate de anumite ”leacuri” doar de ea știute, care aveau menirea de a-l feri pe nou-născut de moarte sau boli.

Soarta copilului putea fi influențată apoi cu ocazia primelor scăldări, când în baie se punea un ban de argint (pentru a fi bogat) sau flori. Copilul era apoi ridicat în sus, să crească cât casa, se ducea la fereastră – și pe urmă se prezenta tatălui. Pentru a cânta frumos, se dă copilului să bea apă de pe limbă de clopot, pentru a fi apărat de duhurile rele, care ar putea schimba copilul cu altul atunci când este singur, se pune un cuțit sau o carte de rugăciuni. Pentru a dezvolta anumite aptitudini, la fete se punea în mână un ac cu ață, furcă cu fuior etc., iar la băieți coasa, toporul, dar și creion și hârtie, ca să devină cărturar. Vizitatorii îi lăsau în leagăn, la plecare, un bănuț ca să nu ii ducă somnul. Mama avea grijă să nu ii dea sa sugă prima dată din sânul stâng, ca să nu fie în viață stângaci (neîndemânatic).

Toate aceste obiceiuri se făceau până la botezul copilului, după care se considera în afara oricărui pericol de duhurile rele. Botezul era urmat de o petrecere mare, cu daruri pentru copil.

Aceste obiceiuri își pierd treptat din conținutul lor străvechi, iar acum în comună există un dispensar, unde femeile sunt ajutate la naștere de cadre medicale competente.