Lupşenii au avut o contribuţie masivă atât la răscoala din 1784, cât şi la revoluţia din 1848 şi la susţinerea acţiunii de solidaritate cu mişcarea memorandistă din 1894. La 23 aprilie 1894, în preajma deschiderii procesului de la Cluj, „poporul român” din Valea Lupşei trimitea inculpaţilor o entuziastă telegramă din care cităm: „Ne grăbim a striga în faţa lumii întregi că una suntem cu voi în simţăminte, în gînduri şi în aspiraţiuni. Procesul ce vi s-a făcut vouă, nouă ni s-a făcut ... Inimile noastre cu voi sînt şi vor rămîne pînă la ultima suflare”.

În răscoala de la 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan, lupșenii au fost chemați la luptă de însuși Cloșca, în 8 noiembrie, care le-a vorbit de pe o movilă în Lunca Arieșului și care, împreună cu o ceată de lupșeni, a făcut o incursiune în Baia de Arieș. În aceeași zi ajunge și Horea în  Mușca unde, a doua zi, se alege un căpitan în persoana lui Toma Petruța și căprarii Demia  Ignat, Macavei Petruța și Gavrilă Vasii a lui Gheorghe. Meșterii fierari din Lupșa au făcut arme, în special lănci, pentru răsculați. În Lupșa și Baia de Arieș s-a format a doua tabără de țărani sub conducerea lui Cloșca. În 29 noiembrie, maiorul Dolcinengo este învins între Lupșa și Bistra. Tot în 29 noiembrie, la Valea Vinții, a fost ucis locotenentul Mesterhazi și alți 6 soldați. În 30 ianuarie 1785, a fost prins Crișan în hotarul Lupșei. Din Lupșa au fost prinși 15 fruntași ai răscoalei. Printre condamnații în procesul participanților la răscoală s-au aflat Ion și Ștefan Ispas din Lupșa. Lui Ștefan Ispas i-a fost tăiată mai întâi mâna dreaptă și apoi capul, care a fost pus în țeapă, iar trupul pe roată.

(foto Horia, Cloșca si Crișan)

Lupșenii au participat la revoluția de la 1848 - 1849 printr-o  intensă activitate de pregătire a revoluţiei, sub conducerea lui Avram Iancu, aducându-și aportul de jertfe. Maria Horga din satul Muşca povestea: "Când or vinit honvezii în satele noastre de la munte, or pustiit totul în calea lor. Oamenii fugeau pe unde puteau şi îşi ascundeau ce aveau în pădure şi prin te miri ce mnezuini. … în Muşca or pustiit tot ce le-o stat în cale, ca tătarii, or luat femei, copii, bătrâni şi i-or dus şi i-or omorât. Îl cutau peste tot pe Iancu".

Astfel, Ioan Bota din Mușca a căzut în 2 septembrie 1848 la Turda, Dimitrie Sârbu și Ioan Alb  au căzut în luptele de la Lita Ungurească, Mihăilă Petruț din Mușca a căzut la Drumbeu, Nicolae Sabău, Ilie Goșa Curtu și Gavrilă Petruț s-au jerfit luptând la Meseșu-Huiedin, iar Oprea Toader și Ionuț Luca, ambii din Mușca, au murit în zona Roșiei Montane. Pe lângă cei căzuți, au rămas mulți răniți și mutilați pe viață producându-se totodată și  multe pierderi materiale.

În timpul luptelor de la 1849, Localitatea Lupşa, era considerată de maghiari un punct la care trebuie ajuns şi ocupat cu orice preţ, căci de aici se deschideau posibilităţi de atac direct asupra Abrudului şi Câmpeniului, iar Iancu îşi asigura de aici un mare număr de luptători. Cert  este faptul că între lăncerii lui Iancu se aflau lupşenii şi muşcanii, pe care îi găsim în lupte şi înainte şi după această perioadă.

(foto Avram Iancu)

De-a lungul secolelor, datorită aşezării comunei şi bogăţiilor ei, au avut loc o serie de conflicte, controverse şi dispute cu vecinii apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Comuna a reuşit în cele din urmă să se dezvolte economic şi social, ajungând după 1700 între cele mai mari aşezări din sectorul răsăritean al Munţilor Apuseni. Ea păstrează în tradiţie evocându-le vitejia, numele câtorva conducători de cete, ,,glotaşi”, sub comănduirea lui Avram Iancu: Ciobu din satul Hădărău şi Băbuţiu din satul Mărgaia susţinuţi de Pătru lui Măghiran din Muşca şi Ioan din Valea Lupşii care au purtat o confruntare crâncenă cu honvezii maghiari.

Revoluția le-a adus și lupșenilor moarte, frică și foamete, viețile oamenilor fiind răvășite. Trăiau greu în acele timpuri, şi tot greu îşi vor duce traiul şi peste un secol. Deşi luptele din anii revoluţiei au fost grele, pline de jertfe, liniştea, mai ales în munţi, nu s-a instalat pe deplin, moţii între care şi lupşenii, plătind greu tribut de sânge. Locuitorii au dovedit însă o atitudine din ce în ce mai combativă, păşunile şi pădurile reprezentau o importanţă vitală pentru ei. Oamenii au fost organizaţi într-o prefectură ,,Auraria Gemina” în frunte cu Avram Iancu, alături de care erau alţi vrednici prefecţi. Aici în munţi s-a creat un lucru de o însemnătate deoebită: organizarea unei administraţii populare, cea dintâi în această formă de istorie a Transilvaniei. 

Primul război mondial

(foto Primul Război Mondial)

În preajma Primului Război Mondial,  pe Valea Arieșului, din care făcea parte și Lupșa, asuprirea socială era dublată de asuprirea națională.

Declanșarea războiului a dus în 1914, la instaurarea unui regim special,  militarizat. În anul 1915 , se trece la rechiziții de cereale, animale, cartofi, furaje, lână etc.

Executând ordinele venite de sus, autoritățile locale au săvârșit numeroase abuzuri. Cel mai semnificativ, rămâne cazul notarului Zoltan Bihary din Lupșa. Acesta, achiziționa de multe ori bunuri de la cetățeni, fără să le plătească. Astfel, se arată că el a păgubit locuitorii din Lupșa de 20,659 coroane iar pe cei din Șasa-Vința de 11,407  coroane.

Din toamna anului 1916 autoritățile au căutat să împiedice orice simpatie față de intrarea României în război. Sătenii care au vorbit cu bucurie despre succesele armatei române  în Transilvania au fost arestați. Din comuna Lupșa au fost arestați următorii:  Gheorghe Giurgiu, învățător în Lupșa. Petru Sabău, preot, Sebastian Ciapa, învățător și Pamfil Giurgiu.

Pe lângă pagubele materiale, muncile forțate, șicanele, privațiunile, jignirile și umilirile îndurate, lupșenii au avut în timpul războiului și importante pierderi umane.   Lupșenii au luat parte direct la misiuni de război, din care 85 activi pe front, 27 au fost rezervă și mobilizați pe loc, 5 arestați și internați. Din aceștia, 77 au căzut pe câmpul de luptă, 11 au murit în spital, 14 au rămas invalizi, iar 11 au fost dați dispăruți. Printre lupșenii care au căzut prizonieri sau au dezertat la români, îi menționam pe Buran Dumitru, Câmpean Ioan, Prața Gheorghe și Dumitraș Ilie.

(foto Primul Război Mondial 1914-1918)

La 3 noiembrie 1918, la Lupșa a avut loc o revoluție. Lupșenii au luat cu asalt primăria, jandarmeria și magazinul de alimentație. Lupșenii trec la preluarea puterii, îsi organizează forme proprii de conducere și de apărare. Se înfințează consiliu  și garda națională sub directa conducere a  Consiliului Național Român din Arad.

La Lupșa Consiliu Național Local era format din: Vasile Șpan, președinte, Alexandru Hațegan- notar al consiliului, Andrei Candrea, Vasile Crișan, George Giurgiul, Sebastian Ciapa, Diomid Bedelean, Panfiliu Giurgiu, Petru Sabău, Octavian Giurgiu, Ioan Șpan, Niculae Ciapa, Vasile Coc, Dumitru Petruța-membri.

         (prof Sabin Andrieș, Lupșa după Revoluția de la 1848 până la Marea Unire din 1918,   în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol l, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp-99—121)           

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 

(foto Marea Adunare Națională de la Alba Iulia)

Vestea convocării Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a umplut de bucurie inimile lupșenilor. Clopotele bisericilor din ‘’deal’’ și al bisericii din sat au fost trase în semn de sărbătoare, iar tulnicarul satului, Andreiu Nicolae-Onălic, a dat de știre, peste tot satul, că luipșenii sunt chemați a afla că a  ‘’sosit ceasul mânturii‘’.

Adunarea s-a ținut în curtea comună a școlii și biosericii. S-a ales comitetul de acțiune numit ‘’comitetul bărbaților’’, format din Vasile Șpan-președinte, Alexandru Hațegan, Andreiu Candrea, Sebastian Ciapa, Diomid Bedelean, Corcheș Vasile, Coriolan Sabău, Coc Vasile-Căiuțu, Coc Sabin.  Goșa Octavian, Petru Sabău, Giurgiu Pamfil, Andreș Vasile, George Giurgiul, Vasile Crișan, Vasile Goia, Nicolau Ciapa.

S-au hotărât ca la Alba Iulia să plece 52 de inși, în frunte cu un steag tricolor.

Lupșencele au creat ‘’un comitet al femeilor’’ compus din Aurelia Ciapa, Silvia Hațegan, Crișan Maria, Silvia Șpan, Căbulea Elena.  Acestea au adunat simbolic lână de la  fiecare casă, și au țesut un mare steag tricolor.

(foto Steagul delegației comunei Lupșa)

La data de 27 noiembrie 1918, lupșenii au compus declarația de unire. În ziua de 28 noiembrie, au plecat spre Alba Iulia 52 de delegați lupșeni, în frunte cu membrii consiliului național local. Bătrânii au plecat pe drumul Câmpeni-Abrud-Dealu-Mare-Zlatna-Alba, iar cei mai tineri au mers pe traseul Hădărău-Curmătură-Geamăna-Mogoș-Zlatna-Alba Iulia.

Căruțași au fost: Gheorghe Toader-Condeu, Vasile Coc-Brișcaș, Vasile Albu-Șari, Dumitru Goșa, Ioan Albu-Muhău.

Cercul învățătorilor  l-a ales ca delegat pe Diomid Bedelean, învățător în satul Hădărău, Victor Macea și  Vasile Pleșa.

Deputat de drept aparte a fost numit Vasile Gan, din protopopiatul tractului Lupșa.

Atât din ‘’ Declarațiunea’’ reprezentanților poporului din comuna Lupșa, cât și în ‘’Credenționalul’’ învățătorilor și preoților se subliniază dorința lupșenilor de a se înfăptui unitatea  națională  si de a  semna declarația de unire a Transilvaniei cu România.

         (prof Sabin Andrieș, Lupșa după Revoluția de la 1848 până la Marea Unire din 1918,   în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator  prof. univ. dr. Ioan Vlad,  vol l, ed. Pastel, Brașov, 2006, pp-99—121)           

Participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial este considerat a fi cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Acest război se remarcă prin folosirea, pentru prima dată pe  scară largă a descoperirilor tehnologice. În urma acestui război cumplit, aproxim 3% din populația planetei și-a pierdut viața.

Pe teritoriul comunei Lupșa, la data de 5 septembrie 1944, plutoanele fixe regionale Lupșa, conduse de comandantul de pluton Petru Albu, au primit ordin de plecare pe front, la Lunca Arieșului. Lupșenilor li s-au alăturat și alte plutoane fixe din zona Munților Apuseni, companii de vânători, de munte, un pluton de grăniceri și o campanie de artilerie și cercetare de la Beiuș.

(foto armata de honvezi)

O primă luptă a avut loc la data de 6 septembrie 1944 la locul numit Șipote, unde inamicul a fost pus pe fugă. Lupșenii și-au continuat cu vitejie înaintarea, iar la podul de la Poșaga a avut loc un nou schimb de focuri. Însă și de data asa vitejii lupșeni au reușit să înfrângă inamicul.

În data de 7 septembrie 1944, a avut loc un schimb de focuri, de data aceasta la Buru, însă, lupșenii au dat dovadă de un neprețuit curaj și au reușit și de această dată să iasă învingători.

În data de 8 septembrie 1944, lupșenii au purtat un atac decisiv cu armatele maghiare, și au ocupat Vidolmul.

După această reușită pe plan militar, lupșenii și-au continuat înaintarea în urmărirea inamicului. A mai avut loc un atac la Ocolișel, unde lupșenii s-au remarcat printr-o deosebită pricepere și curaj. Aceștia au provocat pierderi grele inamicului maghiar, și l-au silit să se retragă, reușind să ia și zece prizonieri.

Lupșenii, sub conducerea comandantului Petru V.Albu s-au întors la batalion, la Câmpeni, unde au rămas timp de o lună de zile în așteptare de noi ordine. Au revenit apoi, la satele lor, purtând în suflet mulțumita unei misiuni îndeplinite.

 În Primul Război mondial, și-au dat viața 196 eroi din satele comunei Lupșa. În cinstea acestora s-a  ridicat o troiță în fața mănăstirii ctitorite de Ladislau Cândea, iar în 1935, sculptorul S. Răutuțiu, a cioplit în granit și marmură un alt monument, în centrul comunei.

(foto Monumentul Eroilor-Lupsa)

Imediat după război, lupșenii  au ales un Consiliu național local în frunte cu Vasile Șpan în calitate de președinte, Alexandru Hațegan - ,,notar al consiliuluiˮ, Andrei Candrea, Vasile Crișan, George Giurgiul, Sebastian Ciapa, Diomid Bedelean, Panfiliu Giurgiu, Petru Sabău, Octavian Giurgiu, Ioan Șpan, Nicolae Ciapa, Vasile Coc și Dumitru Petruța - membri. Iar la Șasa-Vința consiliu național local în frunte cu Victor Bârsan - președinte, Mihăila Cioica - notar, Răbulea Niculae, Dumitru Dumitraș, Nicolae Cioica și George Giurgiu, membri. Acestea au fost subordonate direct Consiliului Național Român Central din Arad.

(Petru Albu, Mărturii despre luptele de pe Valea Arieșului din septembrie 1944, în Lupșa aur și oameni, o comună din Țara Moților, coordonator prof univ. dr. Ioan Vlad, vol ll, editura Pastel, Brașov, 2006, pp 583- 588)